Ce este Cluj Internship?
Cluj Internship este un program iniţiat de Fundaţia Danis pentru Dezvoltare Managerială şi Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de Business pentru a oferi tinerilor oportunitatea să experimenteze în condiţii reale domeniul în care se specializează.
Prin acest proiect, Fundaţia Danis pentru Dezvoltare Managerială şi ASB doresc să ofere tinerilor şansa de a învăţa lucrând alături de profesionişti, într-o organizatie locala, de a explora oportunităţi de carieră şi de a testa cunoştinţele teoretice dobândite în facultate, avand totodata sansa de a primi o oferta de munca din partea organizatiilor la finalul stagiului de internship.
Ce aducem nou anul acesta?
Proiectul INTERNSHIP CLUJ îşi propune anul acesta să ofere tinerilor un tip de experienţă de muncă care îi pregăteşte pentru piaţa muncii, le deschide oportunităţi pentru explorarea diferitelor opţiuni în carieră şi cel mai important va avea o finalitate concretizată în oferte de muncă.
Obiectivul general al proiectului este acela de a facilita accesul pe piața muncii a tinerilor din judetul Cluj care au întâmpinat dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Printre obiective specifice se numara:
- Atragerea de organizatii locale care să fie interesate să primească tineri ca interni, fiind totodată dispuse să-i formeze pe parcursul a 3 săptămâni, intr-un stagiu intens de internship.
- Obținerea unor oferte de muncă pentru tinerii aflati in stagiul de internship din partea firmelor participante, pană la data încheierii proiectului.
- Dezvoltarea unor abilități relevante pentru dezvoltarea personala a tinerilor si implicit pentru accesul în mediul profesional.
- Informarea a minim 1000 de tineri asupra oportunităților de dezvoltare a carierei pe care proiectul Internship Cluj le oferă tinerilor din Cluj-Napoca, pe parcursul celor 3 luni de zile.
Proiectul va fi realizat prin colaborarea între organizaţiile neguvernamentale, Fundaţia Danis pentru Dezvoltare Managerială, Asociația Studenților de la Facultatea de Business, instituţile de învăţământ superior, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnica si organizații locale din Cluj-Napoca. Realizarea unei cooperări de succes între aceste tipuri de instituţii va constitui atât un mijloc pentru creşterea oportunităților de ocupare a unui loc de muncă în rândul tinerilor, cât şi un scop în sine, acela de a întări colaborarea dintre sectorul privat, public şi terţiar din oraşul Cluj-Napoca.
Organizaţiile locale care devin partenere în acest proiect au ocazia să intre în contact direct cu forţa de muncă tânără, să îi testeze potenţialul şi să contribuie la dezvoltarea şi specializarea ei. Mai mult, pentru organizaţiile locale, acest proiect reprezintă o oportunitate de dezvoltare a componentei de CSR. Proiectul INTERNSHIP CLUJ vine deasemenea în întâmpinarea nevoii studenților, companiilor și a politicilor educaționale de a completa pregătirea formală putând astfel accede și performa în mediul profesional. Prin acest proiect se dorește generarea unei schimbări în mentalitatea angajatorilor și a tinerilor prin implicarea lor proactivă în comunitate.
Noi alegem sa investim in tine! Tu ce alegi? |